Au adormit copiii...

Au adormit copiii şi câinii laolaltă,
Tăcut, cerul se-aşterne peste gratii.
Mai sfios ca moartea
Candela dezmiardă
Jumătatea ierbii,
Luna jumătate,
Jumătatea de pâine culcată.
     Groparul mormăie cântecele mele
     Măsură cu măsură,
     Lopată cu lopată.
Dar eu, pe drumurile, nopţii,
Mân alburii bivoli de povară,
Dealuri rotite urcând, coborând,
Întrebând, răsuflând.
     Prin vremi zăpada spulberă cântecul meu.

Cale de alte nopţi, in noaptea lui,
Iubitul mă cheamă încet,
        pe nume.

Acuma ştiu

Acuma ştiu eu de ce
     Dumnezeu
Îsi ascunde faţa atât de departe,
În ochii fără porţi ai nenăscutului,
În febrele nopţii,
În nemişcare.

Ploaia ne împinge mereu înspre Apus.
Vorbele tale zburând se prăbuşesc în ruguri.
Vor trebui alte sute de ani
Pomilor tineri ca să rodească.
Peste câmpie,
Ceaţă albastră.
Îţi creşte iarba pe faţă, iubitul meu,
Iarbă sălbatică, vie,
Cu gheare.

Gata de drum

Gata de drum, de plecare.
De trei ori închise:
Sfintele Moaşte,
Sfintele Vise
Şi eu,
Învelită în albe covoare,
Cu semnul tăcerii pe piept,
Peste faţă.

La porţile plânsului
Coarne de bouri în cruce
Scârţâie silnic, pe jumătate.
Nici o tristeţe nu mai răzbate.
Nici o obidă nu ne mai duce.

Dinspre ferestrele tale închise
Un gând
Mă umbreşte arar
Ca o ramură
Tânără,
     verde,
Tocmai un gând dinspre tine,
Tu singurul care nu crede
În Ceruri şi-n Vise.