Ca o pictoriţă măiastră, care în loc de vopsele foloseşte cuvintele, Flavia Cosma este deosebit de sensibilă la culorile naturii. În faţa cititorilor apar astfel uneori adevărate cascade din culorile divine ale florilor, unele cunoscute, altele cu totul exotice. În acelaşi timp, este suficient să ridicăm ochii spre cerurile insulei sau să ne apropiem de malul mării ca să ne izbească o altă feerie de culori specifice, de la foarte delicatul roz-auriu al răsăriturilor de soare până la extrem de puternicele focuri roşii-aurii ale apusului, care ard ca un SOS înainte de sosirea inevitabilă a regatului nopţii străpuns de culorile reci ale lunii şi stelelor.

Despre toate acestea autoarea ne vorbeşte cu pasiunea vibrantă a poetei dar, în acelaşi timp, nu o părăseşte niciodată luciditatea umanistului de a descoperi adevărul a tot ceea ce se întâmplă in jur.

Dr. Irena Harasimowicz-Zarzecka