Negaţie

     Le nègre, respins, negat şi costeliv, c'est moi:
Un provincial de culoarea whiskey-lui, necioplit;
Gura mea searbădă scuipând doar minciuni, vomă poetică,
Scripturi nemestecate. Obraznicul Majesţătii Sale Regina,
Nofaskoshan Negro, vreau să zic,
Tocmai eu sa merg înainte strălucind în loc să mă las murdărit,
Tocmai eu să desfac poezia în bucăţi, ca pe o inimă.
     In ochii voştri obrazul meu negru trebuia
          să prefaţeze asasinatul.

Exil

lui Kwami Dawes

Ţara (ton pays) pe care ai părăsit-o în goană, -
          pluteşte incandescentă-n eter.
Arzând, vomită fumul murdar. Mintea ta se transformă
În scrum negru, pentru că te abaţi - ca o molie -
prea aproape de flăcări.
Îţi stropeşti creierul pârjolit de vise cu rom făcut din
          sudoare de sclav
Singurul aur pe care de altfel îl posezi, şi care-ţi roade
Ficatul. Imnul tău naţional se cântă pe fundal de împuşcături.
Când te gândeşti la asta (atunci când mai poţi respira)
Dedesubtul tuturor minciunilor ce încadrează nostalgia,
Tuturor chipurilor moarte ce ocupă spaţiul din fotografii,
A fiinţelor iubite, asasinate şi-azvârlite în şanţuri,
Ochii te înţeapă şi te dor de lacrimi, apoi se usucă
Încreţindu-se ca frunzele moarte şi flămânzind după
          focul de aur.

Ecleziastul 12

Îmi aduc aminte de Dumnezeu Tatăl din anii aceia
          plini de beţie-
Când zilele de pensionari fără un ban sunt încă departe.
Şi în grădini negre stelele dau viaţă florii soarelui,
Şi luna lăcuieşte râul cu lumina ei de oţel,
Şi tânăra mireasă doarme, iar soţul ei cărunt
Stă în pragul uşii privind noaptea,
Şi oamenii de afaceri se retrag orbiţi de la ferestre,
Băncile se deschid larg invitând asasinii,
Şi avocaţii gem, născând bani în chinuri,
Şi vipere se iau la harţă în pântece de preoţi,
Şi statuile se erodează lăsând locul muzicii,
Şi fete împlinite, elegante, culeg mere prin livezi,
Şi proxeneţii îşi cherchelesc prada cu vin,
Şi dorinţele se răspândesc prin mădulare aţâţătoare,
Şi libelule se întunecă licărind prin funingine,
Şi fiicele muzicii se înalţă şi pleacă departe,
Şi râul îşi târşâie paşii spre casă,
          scăpând printre degete puzderii de stele,
Şi poemele mele se împodobesc colorate, cu multe, dintre ele.