Citind Focul Ce Ne Arde

Iatǎ o nouǎ surprizǎ: Flavia Cosma, o poetǎ recunoscutǎ atât în ţarǎ cât şi peste hotare, deţinǎtoare a câtorva premii internaţionale prestigioase, autoarea a 18 volume de poezii şi a unor cǎrţi pentru copii pline de farmec, de data asta ne oferǎ un roman fascinant : "Focul Ce Ne Arde”. Cartea este bazatǎ pe drama a doi tineri cǎsǎtoriţi, care se iubesc imens, aş putea spune chiar la graniţa posibilǎ, şi care atunci când soţul pleacǎ în Occident, nu se mai pot reuni pentru cǎ, regimul comunist nu permite eroinei sǎ plece la soţul ei sub motivul cǎ el este transfug, trǎdǎtor al patriei.

Viaţa celor doi eroi principali, Ana şi Alexandru, se desfǎşoarǎ în douǎ planuri esenţiale. Primul este dedicat iubirii lor, iar al doilea plan, vieţii lor cotidiene, social politice. Urmǎrim în special viaţa eroinei rǎmasǎ în ţarǎ sub regimul de atunci. Desigur cǎ aceste planuri existǎ într-o osmozǎ permanentǎ pe care noi, cititorii, o urmǎrim cu sufletul la gurǎ, deoarece autoarea este în aceeaşi mǎsurǎ o profundǎ psiholoagǎ in a înţelege toate meandrele iubirii, precum şi o excelentǎ, lucidǎ, cunoscǎtoare a istoriei contemporane de atunci.

In primul plan este iubirea, care predominǎ vieţile acestor oameni atât de încercaţi de soartǎ. Esenţa acestei iubiri e atât de bine exprimatǎ în prima scrisoare pe care Alexandru o trimite din strǎinatate soţiei sale, dupǎ cinci ani de tǎcere: (pagina…)

"Iubito, dragostea noastrǎ nu are limite de timp, ştiu bine cǎ te voi iubi mereu, şi pot vorbi de asemeni şi pentru tine. Iubirea noastrǎ creşte în noi aidoma copacilor, ea existǎ înafara legilor şi a spaţiului, este misterioasǎ şi protejatǎ de îngeri."

Nu e deci de mirare cǎ indiferent dacǎ ar vrea el sa accepte viaţa aşa cum este, fǎrǎ prezenţa soţiei atât de iubite—nu este în stare sǎ o facǎ: (pagina…)

"Ana mea, ţi-am fǎcut eu vreodatǎ vreun rǎu? Atunci de ce, de ce m-ai blestemat sǎ nu mǎ pot apropia de nici o femeie fǎrǎ sǎ-mi aduc aminte de tine? De ce nu mǎ laşi sǎ trǎiesc şi eu, iubito?”

Şi dragostea Anei pentru Alexandru este tot atât de puternicǎ: (pagina…) "…Sunt la pǎmânt…De parcǎ el plecând, mi-a luat totul, şi respiraţia şi plânsul, şi tot."

Dar deşi iubirea celor doi este trǎita la un nivel de intensitate maximǎ, totuşi despǎrţirea dintre ei, de prea lungǎ duratǎ, provoacǎ în sufletele lor – din ce în ce mai des—bǎnuieli, îndoieli, şi chiar reproşuri. Iatǎ gândurile Anei din capitolul Zile de Mari Indoieli I (pagina…)

“Incǎ nu s-a luminat bine de ziuǎ. Am visat cǎ mǎ întâlnisem cu Alexandru dupǎ atâţia ani. Şi tot mai trebuiau explicaţii. Aud de atâţia ani trosniturile acelea în mobile, în pereţi, în parchet. De atâta timp, la aceeaşi orǎ, puţin înainte de rǎsǎritul soarelui.”

Iar Alexandru când aflǎ cǎ Ana a divorţat de el este zguduit, cu toate cǎ ea a fǎcut acest pas numai si numai ca sǎ aibǎ posibilitatea de a pleca în Occident pentru a se întâlni cu el: (pagina…)

“Stau şi mǎ întreb mereu cum a fost posibil ca Ana sǎ mǎ trǎdeze. Nu nu-i asta, nu mǎ intereseazǎ de-ce-ul, mǎ intereseazǎ cum s-a petrecut. Adicǎ lanţul evenimentelor, verigile, dintre care multe lipsesc, şi pe care trebuie sǎ le presupun doar.”

Dar nici Ana şi nici Alexandru, în ciuda situaţiilor extrem de dificile şi stǎrilor de durere şi îndoialǎ, nu pierd speranţa în iubirea lor reciprocǎ, şi aceastǎ speranţǎ devine o laturǎ foarte pozitivǎ a întregului roman. Astfel chiar dacǎ Alexandru renunţǎ a se reîntâlni în Occident cu Ana pentru cǎ orgoliul lui rǎnit nu-i permite sǎ accepte divorţul şi recǎsatoria ei, Ana totuşi continuǎ sǎ creadǎ în dragostea lui pentru ea: (pagina…)

“Regret cǎ n-ai avut curajul sǎ ne privim în ochi şi sǎ ne spunem ceea ce aveam sǎ ne spunem. Şi cu toate acestea, te iubesc tot atât de mult ca înainte, şi stau cu tine pe locul nostru scutit de spaţii, timp şi legi, iar cu noi sunt şi credinţa şi dragostea.”

Trebuie subliniat, cǎ aceastǎ speranţǎ este bazatǎ mai mult pe imensa lor dorinţǎ de a se reuni decât pe relitatea concretǎ în care eroii noştrii se zbat zi cu zi, mai ales eroina sub regimul comunist. Astfel, precum am spus înainte, cel de-al doilea plan al romanului constitue o analiza profundǎ şi totodatǎ subtilǎ, a realitǎţii social politice, a atmosferei morale şi culturale a regimului. In acest sens, oamenii cu care Ana are de-a face reprezintǎ diferite medii sociale, uneori foarte tipice pentru vremea de atunci, ca de exemplu membrii de partid, care guverneazǎ ţara şi care duc o viaţǎ de deplin confort material, precum îi caracterizeazǎ Alexandru: (pagina…)

“…cercul social al celor scutiţi de restricţii, noua burghezie proletarǎ, cei pentru care este valutǎ, sunt vize, prezenţa lor în Occident nu prezintǎ un pericol pentru ţarǎ, ba dimpotrivǎ.”

Dar poate cel mai zguduitor exemplu al timpului de atunci este scena de la Securitate, unde funcţionarul instituţiei îi cere Anei sǎ divorţeze de soţ, pentru cǎ acesta fugind în Occident, a devenit trǎdǎtorul ţǎrii. Dialogul dintre cei doi este realizat de cǎtre autoare cu maximǎ mǎiestrie atât în sensul psihologic cât şi din punct de vedere politic. La început funcţionarul apare ca un om plin de bunǎvoinţǎ şi înţelegere, dar pânǎ la urmǎ îşi aratǎ adevǎrata sa faţǎ, devine brutal şi categoric, însǎ Ana chiar în aceastǎ atmosferǎ de fricǎ şi disperare refuzǎ cu demnitate şi curaj sǎ divorţeze, cu toate cǎ-şi dǎdea seama de consecinţele gestului sǎu. Şi într-adevǎr nu trebuia sǎ aştepte mult: Rǎzbunarea Securitǎţii a apǎrut imediat. A fost concediatǎ din fabrica unde lucra ca inginerǎ. Cu ocazia asta aflǎm care era atmosfera din fabricǎ, relaţiile dintre conducere şi cei care munceau acolo direct. De aici înainte eroina va lucra departe de educaţia şi experienţa sa profesionalǎ. In sufletul Anei începe sǎ predomine disperarea şi neputinţa.

Dar şi entuziasmul lui Alexandru faţǎ de Occident se stinge treptat, şi ce este interesant şi meritǎ subliniat este ca autoarea priveşte cu luciditate viaţa realǎ a Occidentului. Astfel iatǎ ce constatǎ Alexandru: (pagina…)

“Cât de stupid mi se pare sǎ descopǎr peste tot o lume atât de asemǎnǎtoare celeilalte. Cu excepţia libertǎţii de a o vedea, cǎci lumea aceasta nu se ascunde, se etaleazǎ, sau îţi dǎ impresia cǎ o face, în ziarele de dimineaţǎ, cu litere mari, la lumina zilei. Deci tot am realizat ceva: Vǎd lumea, de fapt doar aceastǎ faţǎ a ei, şi acum când vǎzând, înţeleg şi mǎ simt eliberat de ea, îmi este interzisǎ ceealaltǎ.”

Sau în alt loc îşi pune întrebarea: (pagina…) “pânǎ şi viaţa ce-am adus-o cu mine se transformǎ încetul cu încetul într-un lucru derizoriu, şi speranţele, şi ambiţiile mele, ceea ce înseamnǎ cǎ am fugit degeaba, şi ce naiba caut eu aici?”

Iar prietenul lui Alexandru, cel care l-a vizitat la Paris, îi spune clar Anei: (pagina…) “ Nu-ţi face iluzii Ana. Nu-i chiar aşa de simplu. Sǎ trǎiesti în Occident este costisitor. El îmi spunea ceva despre salarii, leafa lui e aproximativ cu 30% mai micǎ decât a celor nǎscuţi, crescuţi acolo, şomajul îl pândeşte, chiria costǎ scump. E vorba de un alt nivel de viaţǎ. Noi nu putem înţelege de aici.”

E relevant faptul cǎ în ciuda atâtor situaţii dramatice, pe Alexandru nu l-a pǎrǎsit niciodatǎ dragostea pentru patria sa România, ba chiar a constituit pentru el un izvor de putere interioarǎ. Aşa cum singur mǎrturiseşte: (pagina…) “revenirile astea ale mele nu mai sunt o chestiune de timp; ele mǎ readuc în acelaşi punct al existenţei, de parcǎ n-ar fi trecut 30 de ani de când am plecat…

…De ce mai vin în România? Pentru cǎ înafarǎ e hǎul. Pentru cǎ aici este viaţa fǎrǎ timp, tinereţea fǎrǎ bǎtrâneţe…Cel puţin pentru mine.

…Sunt mereu atras de România. Se pare cǎ singurul meu viciu este România.”

Iar la sfârşit aş vrea sǎ subliniez cǎ existǎ în toatǎ cartea un mesaj moral şi anume cǎ adevǎrata iubire nu e în stare sǎ admitǎ compromisuri.

Astfel romanul este în primul rând un omagiu poetic dedicat iubirii, acestui foc care ne arde cu maximǎ intensitate în ciuda sau poate din cauza situaţiilor limitǎ prin care trec Ana şi Alexandru.

Totodatǎ cartea este un document al istoriei contemporane deoarece tocmai aceastǎ istorie a provocat drama eroilor principali. Ambele aspecte, iubirea şi istoria, sunt realizate magistral de cǎtre Flavia Cosma prin precizie, adâncime, complexitate.

Irena Harasimowicz-Zarzecka
PhD în Filologie
Universitatea din Bucureşti