Cina cu Demoni interview

Emisiunea "Citesc deci exist", Radio Tineret 5 Iulie 2001

Realizator Ioan Adam

Poemele din volumul Cină cu Demoni, apărut la Editura Eminescu vin de departe, din Canada, unde autoarea trăieşte de ani buni, dar totodată vin şi aproape, din magia amintirii ce nu se poate desprinde niciodată de orizontul originar, dintr-un mod românesc al fiinţei, pe care tărâmurile străine nu-l dezagregă.

Demonul tutelar al acestor poeme e de fapt dorul. In lirica romantică, să ne gândim o clipăla Byron, Lermontov şi Eminescu, demonul personifica curajul, răzvratirea, eroismul şi nu de puţine ori frumuseţea, neliniştea creatoare.

Cină cu Demoni renuneşte poezii în care neliniştea e captată în ţesătura fină, diafană a scriiturii ce refuză rutina. Poeta se îndeamnă şi ne îndeamnă:

"Nu spune, nu spune
Nu spune lucrurilor
   pe numele lor vechi,
Ele încep acum
   altă călătorie,"

Care sânt orizonturile explorate la ceas de seară în aceste poeme blând demonice, vă va spune Dorin Orzan:
Despre poezie ca stare, înăscută sau dobândită, primită sau refuzată, ama vă spune câteva cuvinte: Flavia Cosma vine spre voi graţie Editurii Eminescu cu sau ca o invitaţie la o Cină cu Demoni. Titlul acestui colum de versuri, departe de a degaja infernalele limbi de foc ale iadului, respiră o prospeţime naturală ca a florilor de Mai, trezind în fiinţa poetei imagini reţinute de sufletul afectiv al memoriei, tablouri răpuse temporar de alte şi alte încercări ale vieţii. Primăvară, anunţă Flavia Cosma, şi continuă:
"Văsduhul pâlpâie de minuni mărunte.
Visele noastre necoapte
Revin din pământ,
De sub ruguri.
Fiecare moarte poartă în sine
Mii de învieri,
Duhul se anină
In vârfuri de muguri."

In egală măsură însă, "cercetată de o pace nouă", poeta adaugă, şi adaugă temperamentului său poetic prin exelenţă, calm ca un apus de soare conştient de propria-i existenţă, fără odihnă, pânze imaculate şi culori organice pentru atelierul de dincolo de porţile încă închise.

Cina cu Demoni a Flavei Cosma este în fond un ospăţ al înţelepţilor la lumina focului strălucind în noapte, o petrecere în tinha amurgului vieţii, nu fizic însă, adunând în 91 de pagini "timpul şi uitarea, mână în mână," aşezările albastre, pomii cu ochi de floare, iarna şi vară, suspin, fericire, amintire. Totul este în versurile poetei precum în poezia cu titlul In Ordinea Lucrurilor:
"In ordinea lucrurilor
Am rămas perfect singură.
Câinele se odihneşte sub pământ,
Veveriţele umblă pe gard fără grabă,
In vecini, câini mai tineri
   latră cu sârg.
Atente, păsările ocolesc
Grădina bolnavă.

Copilul-bărbat din vis se dezleagă.

Pe peretele alb umbra încet se lungeşte.

Sub soarele gol
Fierbinte rămân
In afara ordinii comune.

Vara fără toamnă
Dospeşte."

Avertismentul adresat lectorilor se află şi pe pagina a patra a cărţii.
Grăieşte poeta:
"Nu spune, nu spune,
Nu spune lucrurilor
pe numele lor vechi,
Ele încep acum
altă călătorie,
In sita prin care stele se varsă peste noi,
Sfâşiindu-ne carapacele,
Despletind obiceiuri,
Impodobindu-ne cu aripi de îngeri."

De aceea mă întorc la cele spuse la început: despre poezie ca stare înăscută sau dobândită, primită sau refuzată, oricum înveşmântată în formă şi haină nouă, rafinată chiar, veţi şti încă odată citind Cină cu Demoni de Flavia Cosma, editura Eminescu 2000.