Flavia Cosma- Cartierul latin

Cartierul latin, spaţiul vital al comunităţilor născute din ramurile temperamentale ale spritului şi cele ale limbii latine, comunităţi apolinice, solare, dăruite până la incandescenţă vieţii care ”se vieţuieste”, cum ar zice marele filosof Constantin Noica, constituie motivul central şi conferă titlul ultimului volum de versuri (în ordine cronologică) al poetei româno-canadiene Flavia Cosma.

Ea însăşi descendentă dintr-un spaţiu privilegiat al latinităţii, Bucureştii mijlocului de secol trecut, este tributară cu întreaga fiinţă acestui nestăvilit fel de a înţelege lumea şi viaţa. Dar acel spaţiu a rămas în amintire ca imagine simbol al paradisului pierdut.

Ceea ce constituie, însă, substanţa versurilor volumului de faţă, este jurnalul liric de evocare al unei iubiri dintr-un astfel de cartier, de care ea s-a îndepărtat la un moment dat, poate, datorită vicisitudinilor vieţii. Astfel, din exuberanţa, vitalitatea, bucuria cufundării în băile de lumină ale fiecărei zile, manifestări specifice oricărui ”cartier latin” din oricare colţ al lumii, poetei îi rămâne numai nostalgia, deci conştiinţa acută a ceea ce a pierdut şi nu va mai regăsi niciodată. Pentru că ceea ce a fost era chiar inconştienţa trăirilor pure, netulburate de convenţiile civilizaţiei alienatoare.

Volumul se constituie, deci, ca o litanie a iubirii pierdute, a conştiinţei extincţiei pas cu pas a politropiei de manifestări ale vieţii, de-abia acum atât de regretate.

Însă dezvăluirea acestor elemente dramatice ale fiinţei este realizată de poetă printr-o dezarmantă simplitate a expresiei. Frazele sunt limpezi, clare, transparente. Dăm ca exemplu debutul poemului În trecere: ”Zbârcit, trupul omului/ Încet se veştejeşte./ Timpul omului/ Se apropie cu paşi hotărâţi de sfârşit.” Astfel de adevăruri universal valabile nu au nevoie de sofisticate îngemănări de cuvinte. Poemul continuă cu versurile: ” Cimitire largi, gropile adânci,/ Aşteaptă la rând, răbdătoare”. Cu aceeaşi simplă, aparent banală preocupare pentru retorica poetică, Flavia Cosma oferă imaginea cutremurătoare a destinului individual comun: viaţa sa este limitată şi întreruptă atât de brutal de moarte, până la urmă, singurul lui adevăr.

Iată, deci, de ce poeta a renunţat aici la retorică: adevărurile omului sunt simple şi i se revelează tocmai când el începe să le piardă, cu dureroasa conştiinţă a ireversibilităţii lor. Acelaşi poem continuă mai departe: ”Numai floarea inimii tânjeşte/ După altă floare,/ Cu care să se-mpreune în gând;/ Flăcări se sting în vană căutare.” Este vorba de acea esenţială compensaţie oferită de destinul individual limitat: combustia clipei dăruită de trăirea prin altul şi întru altul, pe altarul iubirii. Flacăra, prin urmare, cea care dă strălucirea vieţii din ”cartierul latin”. Fericirea este chiar inconştienţa împlinirii ei. Risipirea, sau pierderea ei o constituie nefericirea. Poezia e o mică piedică în faţa acesteia, dacă este, într-adevăr, trăire. Chiar şi atunci când lumea nu mai este aşa cum ar fi trebuit să fie: ”În cuptoarele continentului vostru sudic,/ Unde recele înseamnă cald/ şi dulcele înseamnă amar,/ Sau invers” (Melancolie). Deşi, dincolo de amintirea acelor trăiri poate că a rămas doar cenuşa. Insă poemul o adună şi o păstrează într-o urnă sacră. Chiar dacă această urnă este tocmai negaţia trăirii: ”Tu n-ai cum să mai vii,/ Căci nu mai poţi face/ Saltul obligatoriu în gol, şi în mod necesar,/ calea întoarsă” (Locul măcelului). Şi tot aici, în aceste urne se prelungeşte trăirea conştiinţei morţii nu numai a ceea ce a fost, dar şi a ceea ce ar fi putut să fie: ”Ia aminte la pruncul rămas orb de-a pururi,/ Memorizează-i şoaptele, fluturii,/Catifelate aripile moi/ Secerate-nainte de zboruri”.

Poezie a condiţiei tragice a omului, născută din seducţia provocării vieţii din spaţiul apolinic al ”cartierului latin”, noul volum al Flaviei Cosma se adaugă celor –iată!- 17 volume anterioare, în care poeta se caută pe sine şi prin această căutare se mărturiseşte celorlalţi, în mijlocul cărora a trăit aceste experienţe.

Geo Constantinescu