Bronzul Statuilor

Sărutat pe gură, bronzul statuilor
Se preface în aur;
Materia inertă deschide ochii larg,
Sufletul respiră zgomotos,
Capcană de fum, dulce adiere,
Aerul ne prinde, voluptuos.

Mângâiat pe sâni, bronzul statuilor
Se preface în apă,
Apă verde, binecuvântată,
Invăluind mâinile de alabastru ale iubitului,
Inundând inima lui mare
Ce bate şi bate,
Răscolind oceane,
Alergând cu norii,
Apropiindu-se.


Daruri

Eu nu te-am privit nicicând
Cu ochiul absent al prieteniilor de ocazie,
Nu te-am studiat
Ca pe-un păianjen mort
In insectar,
N-am avut timp să mă opresc
La ochii tăi înroşiti de nesomn,
La buzele tale tumefiate
De vicii ascunse.

Te-am cuprins orbeşte în braţele mele,
Te-am topit în focuri
Necunoscute mie,
Te-am prefăcut
Şi renăscut în chinuri,
Te-am transformat în înger
Cu mantie-argintie,
Ţi-am dat tot cerul cu stelele şi luna,
Ţi-am dăruit în mod absolut
Tot ceeace nu-ţi era necesar.


Mâna de Fontă a Omului

Dealuri se înmoaie sub mâna de fontă a omului;
Spinările verzi gem sub poveri,
Părul lor creţ si aspru se umple de păsări,
Ce se împerechiază pe furiş
In umbra parfumată a salcâmilor.

Semne diafane şi libelule moarte
Plutesc pe ape târzii,
Un murmur trist îmi aduce aminte
De prima şi ultima oară când m-ai luat în braţe,
Infiorat şi ascunzându-te
Chiar de tine însuţi.

Frica sărea de pe genunchii tăi drept în inima mea,
Iar eu amuţisem cu otrava albastră pe buze,
In timp ce drumurile ni se prelingeau în direcţii opuse
Sub căldura înăbuşitoare
A acelui decembrie sudic.


Regăsire

Tu, tot atât de necunoscut mie,
Ca stropii de ploaie pe florile-albastre căzând,
Tu,
Tot atât de necesar mie,
Ca aerul pur, strecurat în plămâni,
Tu,
Tot atât de preţios mie,
Ca lumina de aur lunecând prin vitralii
Peste mâinile împreunate-n rugăciune,
Invocând pace, iertare,
Şi mai presus de toate, iubire,

Tu,
Vei traversa într-o zi
Pădurile toate şi marea;
La poarta casei mele trudit te vei opri,
Iar eu te voi primi cuprinsă de sfânt tremur,
Cu ochii plini de lacrimi şi sufletul lăcaş
Dragostelor coapte şi târzii;
O, cerşetorule…


Linişte Divină

Pe suprafaţa verde a râului adânc,
Frunzele plutesc
In şiruri ordonate.
Când şi când pisica
Murmură prin somn;
Dorinţe neîmplinite se mistuie în gând.

Cete de cuvinte, hieroglife rotunde,
Pe deplin împăcate cu soarta,
Incetinesc solemn pasul
Pe sub poduri trecând.

Dacă n-ar exista zgomotul maşinilor,
Să răneasca pacea înserării,
Dacă n-ar fi nici pasărea stârnită,
Apele în goană săgetând,
Sau picurii întârziaţi de ploaie
Pe scândura udă tobele bătând,
Am crede că divina armonie
A coborât cu noaptea pe pământ.