8.

Amintirea mă poartă de mână -
Visul pierdut revine călător;
O, albă lumină!
O, umbră divină!
Arabescuri de aur, vitralii celeste!
Şi tu, oglindă veşnică,
Ochi infinit, albastru,
Atoateştiutor!
Atâta frumuseţe mă orbeşte,
Graiul surprins, pe buze-amuţeşte;
Eternitatea nu-ncape-n cuvinte,
Pluteşte şi se-ascunde chicotind,
Când în val,
Când în nor.

12.

Valul mă prinde,
Mă duce în larg;
Va trebui să-i dau ceea ce-mi cere:
Pielea fierbinte,
Sânul de piatră,
Inima zbătându-se-n piept
Înspăimântată.

Valul mă prinde,
Mă duce departe,
Cu braţul puternic şi ochi de smarald;
Strângându-şi lângă sine
Cetele de fluturi şi îngeri vagabonzi,
Sătulă, marea aşteaptă.

18.

Cuprind în braţe valul
-Iubirea-mi tainică de altădată-,
Amantul blând
Cu trupul lunecos;
Beau lacrima lui verde şi din nou
Mă-mbăt de sărutarea-i
Amară şi sărată.

Cuprind în braţe valul
Şi valul mă cuprinde
La pieptul său lichid şi mătăsos,
În unda de cristal
Peşti mici mă înconjoară
Crezându-mă o amforă din timpurile vechi;
Cu dinţii lor minisculi şi în mare răscoală,
Mă muşcă de picioare, se feresc.
Bobiţe ruginii sclipesc prin apa clară;
Îmi zic că nu-i nimic, o sărutare,
Ca vântul ce se joacă în părul meu şoptind,
Ca stelele albastre pe boltă licărind.

O, de-aş putea răstălmăci suspinul!
O, de-aş putea,
M-aş însoţi cu infinitul!
Cu mâini de flori aş îngrădi destinul,
Aş făuri temple de aur iubirii,
Ofrande aş aduce râzând,
Dumnezeirii!

19.

La ţărmul acesta
Pietrişu-i mai mărunt,
Unda-i mai senină,
Valul mai cărunt.

La ţărmul acesta
Îmi pot ghici viitorul în pietre,
În liniile întortochiate din palmele lor,
La malul ferice ele-mi prezic viaţă lungă,
Şi o mulţime de păsări în zbor.

La ţărmul acesta
Am venit să m-ascund,
Aici unde nimeni
Nu mă cunoaşte încă,
La umbra durerilor trăite de alţii,
Şi a crucilor albe,
Săpate în stâncă.

50.

Rămâne colţul muntelui înfipt în mare,
Şi valul verde, veşnic schimbător,
Şi zarea tot albastră va rămâne,
De vor privi-o alţi ochi chiar de mâine.
Şi soarele încercui-va bolta
Neobosit, când blând, când arzător,
Şi luna argintie va răsări la geamuri,
Şi stelele vor fi la locul lor;

Cosaşii, greierii îşi vor struni arcuşul,
Pe fire de poveşti cu glas subţire;
Păianjenul, uşoară, îşi va ţese
Pânza măiastră peste masa mea,
Şi valul va veni-napoi la mal
Ca-ntodeauna, şi de voi pleca.

Aduce-şi-va aminte oare piatra,
Cum o ţineam în palme descântând?
Şi chiar de-am azvârlit-o-napoi mării?
Păstrat-am forma-i moale în filele de gând,
Şi-n nopţile târzii de februarie
Când viscole nebune vor mătura pereţii
Mă va-nveli căldura aurită,
A colţului de rai cu plete-n vânt,
Şi vocea dragă-a mării cântând m-o legăna,
Cu şoapte unduioase de coral.