Flavia Cosma şi ursitoarele
Ana Blandiana
Flaviei Cosma ursitoarele i-au dat na naştere o mulţime de daruri, dintre care cel mai preţios a fost fără îndoială acela de a şti să se bucure de darurile care i s-au dat.
Într-adevăr, cunosc puţini oameni mai dotaţi pentru fericire decât această codană de dincolo de vârste care râde şi scrie cu aceeaşi naturaleţe. Şi totuşi. Ca în orice poveste, în povestea Flaviei Cosma există şi amar (chiar dacă "de primăvară"). Cum se obişnuieşte în basme, după ce ursitoarele binevoitoare i-au hărăzit o viaţă fericită, a apărut la sfârşit o ursitoare întârziată care a privit cu atenţie copilul şi a spus:
- Nu o viaţă, ci două.
La început toată, lumea a crezut că e vorba de un dar în plus. Şi chiar a fost, cu condiţia să nu întrebăm cu ce preţ.
Flavia Cosma a trăit o viaţă în România, apoi a trăit o viaţă în Canada, iar poezia a zburat cu ea din România în Canada, ca o păsare care a trebuit să-şi schimbe la frontieră penele. Poetă de limbă română, poetă de limbă engleză, Flavia Cosma îşi continuă destinul dublu, concurându-se pe sine însăşi şi neuitând să se bucure de ceea ce i s-a dat să trăiască. Această "unduitoare carte" - ca şi cele care au fost înaintea ei, ca şi cele care vor fi, nu mă îndoiesc, după ea - dovedeşte că există şi poeţi fericiţi.